• A treia generație îmbunătățită a noului Cayenne va fi dezvăluită în primăvara anului 2023
  • Unul dintre cele mai extinse upgrade-uri de produs din istoria Porsche
  • Peste patru milioane de kilometri de testare pe patru continente

Porsche pregătește în detaliu noul Cayenne pentru lansare. Până atunci, prototipurile și vehiculele de pre-producție sunt supuse unor teste de anduranță, pentru a asigura îndeplinirea standardelor de calitate Porsche.

După lansarea modelului în 2017, Porsche a îmbunătățit constant cea de-a treia generație Cayenne la nivel de șasiu, grup propulsor, design, echipare și conectivitate. „Este unul dintre cele mai extinse upgrade-uri de produs din istoria Porsche”, spune managerul de serie Michael Schätzle. Pe lângă realinierea portofoliului de motoare, inginerii de la Centrul de Dezvoltare Porsche, din Weissach, au revizuit sistemul de șasiu al mașinii, cu scopul de a extinde plaja de variații între performanța tipică Porsche pe șosea, confortul pe distanțe lungi și performanțele off-road. Printre altele, Cayenne va dispune de un nou șasiu semi-activ. În plus, șoferii și pasagerii vor avea parte de un afișaj și un concept de operare nou și complet digitalizat, cu funcții de conectivitate îmbunătățite. Tehnologia inovatoare de iluminare a farurilor cu LED HD-Matrix sporește atât confortul, cât și siguranța în noul Porsche Cayenne.

Testarea limitelor fiecărui model înainte de lansare
Cu atât de multe tehnologii noi, au fost necesare teste complexe și elaborate pentru a regla perfect componentele, majoritatea fiind dezvoltări complet noi.
„Supunem noul Cayenne unui program de testare complex și cuprinzător, ca și cum ar fi un model dezvoltat de la zero”, explică managerul de testare Ralf Bosch.
Pe lângă simulările virtuale din ce în ce mai precise, testarea în viața reală este încă o prioritate pentru Porsche. Reprezintă testul care decide dacă modelul este gata de lansare. În timpul a ceea ce se numește testarea completă a vehiculelor, se urmăresc stabilitatea operațională și funcționalitatea tuturor componentelor și sistemelor în timpul interacțiunii - în situațiile pe care le experimentează clientul. Vehiculele parcurg peste 200.000 de kilometri în trafic urban, pe drumuri de țară și pe autostrăzi în doar câteva luni.
Pentru a simula condiții extreme, prototipurile călătoresc în jurul lumii, pentru a-și pune la încercare calitatea și durabilitatea în diferitele zone climatice. Pentru noul Cayenne, testele au avut loc în Asia, Africa, Europa și America de Nord. În total, mașinile au parcurs peste patru milioane de kilometri de testare.

„Ceea ce cerem de la noul Cayenne în testele grele off-road din Spania, pe dunele de nisip din Maroc sau în timpul călătoriilor dinamice pe piste de gheață din Finlanda și pe Nürburgring Nordschleife, nu este ceva ce mulți clienți ar face vreodată,” spune Dirk Lersch, liderul echipei de asamblare și testare a prototipurilor Cayenne. „Dar oricine cumpără un Porsche ar trebui să știe că acesta poate rezista la provocări excepțional de mari – indiferent de suprafața pe care se circulă.”

Noul Porsche Cayenne va debuta în această primăvară.

Informații suplimentare, precum și materiale foto și video, sunt disponibile în Newsroom Porsche: newsroom.porsche.com

Related Content

Date consum

Taycan 4S (2023)

WLTP*
  • 24.1 – 19.8 (kWh/100 km)
  • 0 g/km
  • A Class

Taycan 4S (2023)

Consum de combustibil / Emisii
consumul de energie electrică* mixt (WLTP) 24.1 – 19.8 (kWh/100 km)
emisii CO₂ mixte (WLTP) 0 g/km
CO₂ class A