Centrul Porsche București a găzduit, între 13 și 15 mai, un eveniment dedicat doamnelor pasionate de lux și aventuri pe patru roți: Macan Spring Drive.

Showroom-ul s-a transformat timp de trei zile într-un adevărat spațiu al răsfățului, dedicat doamnelor prezente la eveniment. Ceasuri fine și bijuterii rafinate aduse de Orologeria GALT, produse de beauty de la Ivatherm, rochii de seară semnate de Diana Caramaci și un spectaculos Macan decorat cu flori de En Rose au întâmpinat participantele la Centrul Porsche București. Pentru că sănătatea pielii este o preocupare tot mai mare a zilelor noastre, o altă surpriză dedicată doamnelor a fost oportunitatea de a beneficia de o sedință de dermatoscopie de la Skinmed Clinic, chiar în showroom.

A urmat, desigur, și o frumoasă călătorie la volanul modelelor Macan. Destinația caravanei noastre a fost restaurantul Casa Albă, unde doamnele s-au bucurat de un brunch gourmet desăvârșit.

O experiență exclusivistă, creată special pentru a celebra eleganța și bucuria de a conduce, Macan Spring Drive a fost un eveniment care a adus zâmbetul pe buze doamnelor pasionate de lux.