București. A început noul sezon Art Safari, intitulat Taine şi comori, care marchează un deceniu de existență și aduce în prim-plan mari maeștri ai artei românești prin intermediul a cinci expoziții de artă. Acestea pot fi vizitate în perioada 8 martie-28 iulie 2024, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.
Pe lângă operele unor artiști celebri precum Eustaţiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petraşcu, Mutzner, Dărăscu, Ressu, Iser, iubitorii artelor vizuale își pot bucura privirile și cu o serie de exponate neconvenționale, care celebrează arta pe patru roți.
Lumea Porsche de la Art Safari preia nuanțe Shades of Provence, în cinstea noului Macan Electric lansat, în luna ianuarie, la Singapore în această paletă de culori. Camera dedicată producătorului auto este ”îmbrăcată” într-un steag în carouri, binecunoscutul simbol al vitezei și al competițiilor pe circuit, de această dată în nuanțe de Provence, creând un efect de iluzie optică celor care pășesc în universul Porsche. Același tipar este preluat și pe instalația de artă supradimensionată creată de Costin Ioniță, sculptura modelului 911 Sport Classic, poziționată, ca de obicei, la înălțime, pe unul dintre pereții camerei, oferindu-i un efect 3D.
Creațiile studenților de la UNArte realizate special pentru Porsche - o serie limitată de lucrări ce înfățișează interpretări spectaculoase ale caroseriei și ale detaliilor de design specifice mărcii Porsche, transpuse în tehnici consacrate ale ceramicii, sticlei și metalului - pot fi și ele admirate în camera Porsche.
O nouă sculptură metalică semnată de artistul Marian Ioniță completează exponatele Porsche de la această ediție de neratat Art Safari.
Fotografiile au fost realizate de Radu Chindris.