Stuttgart & Bucuresti. Începând de duminică, 30 aprilie, fanii Porsche din București au șansa de a vedea o expoziție cu totul specială, dedicată celor 75 de ani pe care marca îi împlinește în acest an: un camion de la Porsche Museum, transformat într-un spațiu expozițional inedit, va aminti vizitatorilor istoria de trei sferturi de secol a producătorului din Stuttgart. Porsche Heritage Truck va fi amplasat în fața Palatului Parlamentului și va putea fi vizitat în perioada 30 aprilie - 5 mai, în intervalul orar 11:00-20:00.
”Suntem încântați că prima oprire a acestui roadshow care va face înconjurul lumii este Piața Constituției din București”, spune Alin Tapalagă, Director general Porsche Inter Auto România. ”Mai mult decât atât, acest Heritage Truck va sta la noi o săptămână, timpul maxim alocat unei țări, având în vedere că în unele capitale europene el va poposi doar o zi. De aceea, este o șansă pentru pasionații auto din București și împrejurimi să vadă această expoziție inedită care spune povestea unei mărci pornite de la un vis devenit realitate.”
Expoziția mobilă de 100 m² "Driven by Dreams. 75 de ani de mașini sport Porsche" va oferi vizitatorilor o perspectivă asupra acestei aniversări. Poveștile visătorilor care au făcut istorie, din domenii precum Heritage, Motorsport, Tehnologie și inovație, Sustenabilitate și Artă îi poartă pe fani într-o călătorie prin trecut, prezent și viitor și îi invită să își onoreze visurile și să le transforme în realitate.
”În luna mai avem și o aniversare locală importantă, împlinim 10 ani de la deschiderea Centrului Porsche București, astfel că poposirea expoziției la noi timp de o săptămână în această lună este și un cadou aniversar, dar și o recunoaștere a importanței României în regiune, pentru Porsche”, adaugă Adrian Pascu.
Începând cu DRIVE. Volkswagen Group Forum Berlin, primul eveniment aniversar din acest an (pana pe10 septembrie), Porsche aplică metodologia expoziției "Driven by Dreams". Prin intermediul acesteia, ”visătorii” oferă o perspectivă asupra oamenilor din spatele mașinilor sport și arată că merită să ai încredere în visurile tale.
Anul 2023 este marcat de evenimente Porsche în întreaga lume, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la primul model sport al mărcii, Porsche 356 „Nr. 1” Roadster. În România, Porsche a demarat șirul momentelor aniversare dedicate artei cu expoziția fotografică ”Driven by Dreams”, realizată împreună cu echipa Porsche Heritage și Museum, care prezintă istoria în imagini a brandului prin intermediul a 75 de imagini de colecție, postere, afișe și reclame Porsche din ultimii 75 de ani. Ulterior, Porsche a organizat și o expoziție temporară de o zi, cu opere de artă realizate de artiști români în cinstea aniversării Porsche, de la picturi în acuarelă și cafea, sculpturi, și până la piese culinare complexe ce aminteau de istoria mărcii.
În luna iunie, pentru iubitorii de mașini clasice, Porsche va continua seria de evenimente aniversare prin participarea la Concursul de eleganță de la Sinaia cu un exemplar restaurat al primei mașini sport Porsche, modelul 356.
"Heritage Truck" a pornit în călătorie luni, 24 mai, de la Muzeul Porsche din Stuttgart și se îndreaptă spre prima sa oprire, în România. După vizita în România, camionul pornește spre Croația pentru a prezenta expoziția în apropiere de Zagreb. Alte opriri planificate includ Italia – la FuoriConcorso, Elveția și Festivalul Viselor de la Hockenheimring din Germania.
Informații suplimentare, materiale foto și video pot fi găsite pe: newsroom.porsche.com