19 iunie 2023 - În urmă cu 75 de ani, pe 8 iunie 1948, Ferry Porsche își îndeplinea visul de a avea propria mașină sport. Cu Porsche 356 No.1 Roadster, el și echipa sa au pus bazele legendei Porsche. Pentru a marca această aniversare, echipa Porsche București a sărbătorit prin reunirea celei mai mari caravane de modele Porsche organizate vreodată în România, cu sprijinul Porsche Club România. 

 

Peste o sută mașini, într-un șir întins pe 4 kilometri, însoțite de o escortă a Poliției Rutiere și de aplauzele trecătorilor și entuziaștilor mărcii, au pornit în sunet de motoare turate de la Centrul Porsche București către destinația lor de sărbătoare: Festival of Dreams, organizat la Clubul Biutiful by the Sea din stațiunea Mamaia. 

 

”O marcă precum Porsche adună în jurul său o comunitate extraordinară de oameni pasionați, entuziaști, uniți de determinarea prin care își urmează și își înfăptuiesc visurile”, a spus Adrian Pascu, Director Importator Porsche pentru România. ”Am fost impresionați de numărul mare de proprietari care s-au alăturat acestui Festival al Visurilor, iar atmosfera care s-a creat a fost extraordinară. Cred că și de pe margine, imaginea caravanei pe Autostrada Soarelui sau cea a parcării ticsite de modele Porsche clasice și actuale a fost emoționantă pentru cei care ne-au urmărit și pe care i-am invitat să ni se alăture în această zi specială.”